Epitaf Brodat textil - cu icoana printata Adormirea MD - GRENA

Material textil brodat, icoana este printata pe material rezistent la uzura si intemperii. Ca obiect bisericesc de cult şi ca inscripţie pe o piatră de mormânt. EPITAFUL obiect de cult, numit şi Sfântul Aer sau Plasceniţa (slv.), este făcut din pânză de in, mătase, catifea sau muşama pe care se află imprimată, brodată ori pictată icoana înmormântării Domnului. Se foloseşte o singură dată pe an, la slujba vecerniei din Vinerea Patimilor, când Epitaful este scos în procesiune din Sfântul altar şi aşezat în mijlocul bisericii pe o masă, şi apoi la slujba Prohodului din noaptea Vinerii Patimilor (Utrenia Sâmbetei celei mari), când este purtat în procesiune în jurul bisericii şi apoi adus în biserică în Sf. altar, unde este aşezat pe Sf. Masă; acolo rămâne până la Înălţarea Domnului, când este ridicat şi pus la locul lui, unde se păstrează în restul anului. Epitaful închipue trupul mort al Domnului, amintind punerea lui în mormânt, iar ridicarea Epitafului de pe Sf. Masă, în Miercurea din ajunul Înălţării, simbolizează Înălţarea la cer a Mântuitorului. Epitaful s-a dezvoltat din Aerul sau acoperământul cel mare cu care se învelea Sf. Evanghelie (sec. X-XIII) când se ieşea la Vohodul de sfârşitul slujbei din Vinerea Patimilor. Vohodul acesta s-a dezvoltat cu timpul, fiind prelungit prin ieşirea afară din Biserică şi ocolirea ei, care închipuie procesiunea funebră pentru purtarea trupului Domnului de la Golgota la locul mormântului, iar Aerul de la început, cu care se învelea Sf. Evanghelie, a luat dimensiuni mai mari, până la mărimea actuală de 1,5 – 2 m lungime şi 1 m lăţime, care datează aproximativ din sec. XIV. Reprezentând scena trupului mort al Domnului, prohodit de mironosiţe şi purtat spre mormânt, explică şi asemănarea de numire şi de iconografie cu acea pânză mai mare, numită aer, care acoperă azi sfintele vase, fiind identică şi cu iconografia de pe antimise (vezi antimis ). Epitafele cele mai vechi reprezintă opere de mare valoare ale artei ţesăturii şi broderiei la români. Cele mai vechi epitafe liturgice care se păstrează până azi la noi datează din sec. al XIV-lea, şi anume: Epitaful lui Nicodim de la Tismana şi cele de la Cozia, unul al lui Nicodim (1396) şi unul al lui Mircea cel Bătrân. În unele biserici se întrebuinţează, în timpul mai nou, şi un Epitaf cu icoana Adormirii Maicii Domnului, la slujba Vecerniei din ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului (15 august).