Canoane de mangaiere la Domnul nostru Iisus Hristos si la Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu - Sfantul Ioan Mavropous, Mi

Editie ingrijita si introducere de Pr. Dragos Bahrim

Sfantul Ioan Mavropous este unul din cei mai prolifici imnografi bizantini, genul practicat de el fiind in epoca la apogeul sau.

Productia imnografica a lui Ioan este foarte vasta si inca inedita in cea mai mare parte, imprastiata in manuscrise prin diverse biblioteci ale lumii. In epoca in care a trait, cartile liturgice ale Bisericii Rasaritene erau de acum definitiv sistematizate, datorita operei marilor imnografi ai secolului al VIII-lea si mai ales ai secolului al IX-lea care au compus sute si sute de randuieli pentru sarbatorile cu data variabila si pentru cele fixe, parte din ele fixate (poate doar in jur de 15-20% din tot ce au scris) in cartile uzuale de slujba. Cu toate acestea, desi tarzii, cateva canoane si randuieli ale Sfantului Ioan au intrat in uzul general: slujba deja citata din 30 ianuarie, pentru sfintii Trei Ierarhi, doua canoane dedicate Sfantului Teodor Tiron in Triod, pentru prima sambata din Postul Mare, unul din foarte multele sale canoane catre Nascatoarea de Dumnezeu este inserat, cu oarece lacune, in slujba din 27 ianuarie. In Ceaslov se poate citi Canonul catre ingerul pazitor, pe care Acad. Zoe Dumitrescu-Busulenga (maica Benedicta) il socotea printre cele mai frumoase creatii ale literaturii universale. De asemenea, un canon de umilinta catre Nascatoarea de Dumnezeu este pastrat in Molitfelnic.

Din celelalte imne liturgice care apar in manuscrise sub numele lui Ioan Mavropous, doar cateva au fost publicate pana acum, mai ales in aceste ultime decenii, de editori care, in general, nu isi propuneau sa ofere un text stabilit in mod critic. Cu toate acestea, chiar daca mult din opera imnografica a lui Mavropous este inca inedita, investigatiile intreprinse asupra manuscriselor de catre cercetatori precum S. Eustratiadis, J.M. Hussey, E. Follieri, F. D’Aiuto, si altii, ne permit sa avem deja un tablou destul de complet[1].

Specia cea mai importanta abordata de Sfantul Ioan Mavropous este fara indoiala canonul, pe care prefera sa il redea pe cele opt glasuri din muzica bizantina, fara insa a exclude catismele, troparele, condacele, stihirele pe care le-a compus. Ii sunt atribuite cu certitudine 160 de canoane, pastrate in 29 de manuscrise[2], dupa cum urmeaza: 25 de canoane dedicate Mantuitorului Hristos, 68 de canoane ale Maicii Domnului[3], 11 canoane pentru Sfantul Ioan Botezatorul, 8 canoane pe glasuri pentru Sfantul Petru, 8 canoane tot pe glasuri pentru Sfantul Pavel, 8 canoane pentru Sfantul Ioan Gura de Aur, 8 ca-noane pentru Sfantul Nicolae, 2 canoane pentru Sfintii Trei Ierarhi, 2 canoane pentru Sfantul Teodor Tiron, 2 canoane pentru Sfantul Vasile cel Mare, 2 canoane pentru Sfantul Grigorie din Nazianz, 2 canoane pentru Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, 2 canoane pentru Iosif Imnograful, 1 canon pentru ingerul pazitor si cate un canon inchinat altor sfinti: Arhanghelul Mihail, Gheorghe, Atanasie cel Mare, Teodor Stratilat, Sfintii Cosma si Damian, Sfantul Modest.

O parte dintre canoanele mariale au intrat in cult prinintermediul Noului Theotokarion alcatuit de Sfantul Nicodim Aghioritul[4]. Culegerea de fata cuprinde o serie de opt canoane de mangaiere dedicate Mantuitorului Hristos, organizate pe cele 8 glasuri, traduse dupa editia critica realizata de Enrica Follieri[5]. Faptul ca s-au pastrat 25 de canoane dedicate Mantuitorului arata intentia Sfantului Ioan Mavropous de a alcatui o culegere de canoane dedicate Mantuitorului de aceeasi proportie cu cele dedicate Maicii Domnului avand aceeasi structura de Octoih. Desigur, aceasta ramane doar o presupunere care porneste insa de la existenta celor 25 de canoane organizate toate dupa aceeasi structura pe 8 glasuri intocmai ca Theotokarionul. Aceste canoane ne prezinta realitatea Judecatii de Apoi, avandu-L in centru pe Mantuitorul in ipostaza de Judecator. Tema aceasta, recurenta pe parcursul celor 8 canoane, are rolul de a trezi mai ales o profunda pocainta, printr-o scriitura cu multa sensibilitate poetica si adancime duhovniceasca.

Cele trei canoane ale Sfantului Ioan din culegerea noastra dedicate Maicii Domnului sunt si ele inedite in limba romana, fiind canoane de mangaiere la vreme de ispita si de boala. Ele au fost traduse dupa editia lor de la finalul Theotokarionului Sfantului Nicodim tiparit in 1849[6], nefiind incluse in editia romaneasca deoarece depaseau ciclul complet octoihal de 48 de canoane. In editiile recente in greaca ale Theotokarionului nu se mai regasesc.

Culegerea de fata isi propune astfel sa readuca in atentie un autor pe nedrept ignorat, foarte putin cunoscut la noi, desi este un mare poet imnograf, care a stiut, in pagini memorabile, sa ipostazieze cele mai profunde sentimente de pocainta, de smerenie si de dragoste netarmurita fata de Mantuitorul Hristos si Preacurata Sa Maica.

Pr. Dragos Bahrim

[1]A se vedea mai ales: S. Eustratiadis, Θεοτοκάριον, I, Chennevières sur Marne, 1931; J.M. Hussey, „The Canons of John Mauropous”, The Journal of Roman Studies, 37, part 1 and 2, 1947, pp. 70-73; E. Follieri, „Giovanni Mauropode, Metropolita d’Euchaita. Otto Canoni Paracletici a N. S. Gesù Cristo”, in Archivio italiano per la storia della pieta, 5, 1968, pp. 20-30; E. Follieri, “The Living Heirmologion in the Hymnographic Production of John Mauropous, Metropolitan of Euchaita”, in E. Wellesz, M. Velimirovič (eds.), Studies in Eastern Chant, 4, 1979, pp. 54-75; F. D’Aiuto, Tre canoni di Giovanni Mauropode in onore di santi militari(Bolletino dei classici, vol. suppl. 13), Roma, 1994; F. D’Aiuto, „Un canone di Giovanni Mauropode in onore dei SS. Cosma e Da-miano”, Rivista di Studi Bizantini e neoellenici, 37, 2001, pp. 99-115.
[2]J.M. Hussey, „The Canons of John Mauropous”, The Journal of Roman Studies, 37, part 1 and 2, 1947, p. 71.
[3]Exista manuscrise ce contin Theotokarionul integral al lui Ioan Mavropous, needitat inca, ca de exemplu: München BSB gr. 619.[4]Sf. Nicodim Aghioritul, Θεοτοκάριον, Venetia, 1796, cu multe alte editii urmatoare: Constantinopol 1849, Venetia 1863, 1864, Atena 1906, Volos 1959. In limba romana – singura traducere integrala moderna – a fost tradus dupa editia din 1849 de Laura Enache, realizatoarea si a culegerii de fata, in volumul: Sf. Nicodim Aghioritul, Noul Theotokarion. Canoanele aghiorite ale Maicii Domnului, Editura Doxologia, Iasi, 2012.
[5]Enrica Follieri, „Giovanni Mauropode, Metropolita d’Euchaita. Otto Canoni Paracletici a N.S. Gesù Cristo”, Archivio italiano per la storia della pieta, 5, 1968, pp. 1-200.
[6]Sf. Nicodim Aghioritul, Θεοτοκάριον, Constantinopol, 1849, pp. 190-200.