Parintele Iustin Parvu. O misiune crestina si romaneasca - Adrian Alui Gheorghe

Au fost adunate in aceasta carte secvente din viata si „opera” parintelui Iustin Parvu. Inchis la Aiud, la Gherla, la Periprava, „inchis” in manastire, „ingropat in lume”, parintele Iustin n-a facut decat sa reafirme, de fiecare data, libertatea deplina pe care ti-o ofera credinta. Din pilda sa si a altora invatam sa fim romani si crestini. Cartea aduna dialoguri realizate in perioada 2005-2007.

Istoria unui secol si credinta au fost traite si simtite „la prima mana” de parintele Iustin Parvu, de asta marturiile pe care le lasa, in dialogul prezentat in volum, sunt probe pentru „patericul” atat de necesar confirmarii si afirmarii Bisericii in vremurile din urma, nealese, schismatice.

Parintele ne spune ca omul a venit pe lume curat, vesel, sprinten. Singur isi impovareaza viata, singur se baga in jugul patimilor, singur devine posac si asta pentru ca el nu se mai raporteza la Dumnezeu, el se raporteaza numai la averea vecinului, la luxul nemasurat pe care l-a vazut undeva. Vechii crestini se intreceau in virtuti, in fapte bune, in rugaciunea inimii. Crestinii de azi vor sa fie si cu un picior in cer, dar si cu unul bine infipt pe pamant. Ori, Dumnzeu ne da o cale frumoasa: sa traim pe pamant in aspiratie pentru cele vesnice.

Viata intru Hristos nu e o continua beatitudine, asa cum isi inchipuie cei care nu ating niciodata cerul cu gandul lor. Viata intru Hristos, afirma parintele, e o continua stare de luciditate. Dar si iubirea este luciditate, caci iubind descoperi , iubind vezi nevazutul, iubind iti simti dimensiune de om. De asta autorul, Adrian Alui Gheorghe remarca ca in parintele Iustin era cata luciditate atata sfintenie, cata sfintenie atata putere, cata putere atata credinta, cata credinta atata omenie.

Ni se aminteste ca profesiunea de roman nu este una usoara. Trebuie sa intrunesti toate calitatile, sa ai simtul valorilor natiei prin care traiesti. Nu poti sa indeplinesti aceasta „profesiune” fara harul lui Dumnezeu, cel care a dat putere popoarelor sa se individualizeze in istorie.

Mila ne este prezentata ca fiind esenta iubirii de aproape, de frate, de sora, de mama, de tata de prieten de vecin, de strain. Calugaria fara mila nu se poate. Omul fara dragoste, fara apropierea fata de suferinta, nu poate merge la judecata lui Dumnezeu. Fara aceasta apropiere si simtire, nu putem trai in manastire, dar nici in societate.

Ceea ce observa parintele Iustin Parvu ca lipseste in zilele noastre nu este altceva decat sentimentul durerii pentru aproapele tau. Omul nu traieste izolat, omul nu traieste singur, el traieste mereu in planul celuilalt . In momentul in care am pierdut porunca aceasta a iubirii si a raportului dintre noi, nu mai suntem crestini, suntem altceva. El doreste sa le aminteasca oamenilor ca ar trebui sa ne dam seama ca prosperitatea materiala dupa care alergam nu-i decat o iluzie, o momeala care ne baga in primejdii nebanuite, intr-o nefericire mult mai periculoasa decat saracia materiala. Exista impliniri mai inalte decat acestea, de exemplu, sa resimta bucuria dragostei, a jertfirii, a trairii frumusetilor naturale pe care le-a sadit Dumnezeu pe acest pamant. Omul are neoie de putine lucruri ca sa fie linistit, fericit, mult mai putine decat crede, Ce are in plus atarna greu, foarte greu, il scufunda.

Suntem indemnati in acest volum sa Il iubim pe Dumnezeu cu frica ca am putea sa-L pierdem, ca in afara Lui nu mai avem nicio cale pe lumea asta, in lumea viitoare. Omul in afara lui Dumnezeu e ca un ratacit in desert, mancat de desert. Fara Dumnezeu omul este o armura goala.